În clasa a V-a a luat o decizie importantă în ceea ce privea viitoarea ei carieră în învățământ, influențată în mare măsură de profesoara de matematică, doamna Luisa Marcu, de la Școala din Moroieni, un mic oraș din județul Dâmbovița.
Acela a fost, fără îndoială, momentul în care a simțit cu adevărat dorința de a urma o carieră în învățământ. Astăzi predă matematică și statistică elevilor care se pregătesc pentru examenele internaționale și, mai mult, a transformat această pasiune într-un business, fiind unul dintre puținii profesorii care oferă meditații cu bon fiscal.
Sistemul de învățământ românesc se confruntă cu numeroase provocări. În cariera ei, Georgiana a oscilat între sectorul public și cel privat, găsind un echilibru între cele două.
Parcursul ei a început în sistemul de stat. Apoi, a decis să exploreze și sectorul privat, din curiozitate profesională, dar și pentru că în curriculum internațional se cere materia care o pasionează cel mai mult, anumite noțiuni de matematică și statistică, cu predare în limba engleză.
În cariera mea, am făcut aceste schimbări atunci când am simțit că nu mai rezonez cu mediul în care mă aflam.
Pasiunea a fost cea care i-a ghidat fiecare pas, iar această călătorie a culminat cu obținerea unui doctorat în matematică, specializarea Statistică, între anii 2003 și 2008.
La acea vreme, Statistica era considerată o nișă, un domeniu foarte nou și neexplorat, iar faptul că era predată în limba engleză îi adăuga o valoare aparte.
Catedra este ca o a doua casă pentru mine, iar acest lucru se datorează în mare parte elevilor mei. Consider că sunt privilegiată să petrec timpul alături de ei; energia și curiozitatea lor sunt cu adevărat contagioase și mă inspiră în fiecare zi.
Începând din 2019, lucrează cu copiii la centrul ei. A constat astfel că ei întâmpina dificultăți în adaptarea la mediu școlar și la profesori noi, ceea ce poate duce la pierderea de informații prețioase în clasă.
Aceste ore suplimentare de susținere pot umple acele goluri care, în timp, pot deveni cruciale pentru a obține admiterea într-un liceu internațional de prestigiu. Examenele SAT, A-level sau GMAT sunt relevante pentru elevii de liceu care își doresc să studieze la universități din străinătate sau care frecventează un liceu internațional.
A-level, cunoscut și ca Advanced Level Qualifications, este un examen scris, nu digital, folosit în sistemul de învățământ din Marea Britanie și în alte țări care urmează același sistem. Universitățile din Marea Britanie, chiar și după Brexit, prezintă mare interes pentru elevii români. Acesta este echivalentul Bacalaureatului și poate varia în structură în funcție de materiile studiate, fiind evaluat prin module sau unități specifice pentru fiecare subiect.
SAT, cunoscut și ca Standardized Achievement Test, este utilizat în procesul de admitere la colegii și universități din Statele Unite ale Americii, precum și în Italia pentru admiterea la Universitatea Bocconi, către care se îndreaptă numeroși elevi de-ai mei. Acest test evaluează aptitudinile academice ale elevilor și măsoară cunoștințele și abilitățile lor în domeniile matematicii, citirii și scrierii. Examenul este format din două părți: matematică (ce include și noțiuni de statistică) și engleză.
GMAT, cunoscut și ca Graduate Management Admission Test, este un test standardizat folosit în procesul de admitere la programele de masterat sau MBA în domeniul afacerilor. Acesta evaluează abilitățile verbale, matematice și analitice ale candidaților și este administrat în limba engleză.
Referitor la aceste examene, Georgiana menționează că parcurgerea programei românești nu este suficientă pentru a lua rezultate bune. Este nevoie de pregătire suplimentară, individuală sau cu un profesor cu experiență în aceste examene.
Când m-am gândit să deschid acest centru de pregătire, am pornit de la o premisă simplă: am vrut să le ofer copiilor mai mult decât simple ore suplimentare pentru a-și acoperi lacunele de la școală. Am dorit să le ofer un plan de pregătire adaptat nevoilor lor specifice și să folosesc metode creative și actuale de învățare pentru a-i ajuta să obțină rezultate excelente la examenele academice. Acesta a fost punctul meu de plecare.
În 2019, a deschis centrul de meditații și de atunci a încercat mereu să rămână la curent cu tendințele actuale și să se adapteze cât mai bine nevoilor elevilor. Mai mult decât atât, în acest an a lansat brandul Creative Learning Hub by Georgiana Popovici, un loc unde fiecare vis de a deveni student al unor universități de prestigiu din străinătate poate deveni realitate.
Excelența se întâmplă dincolo de sălile de clasă, este nevoie de pasiune și multă muncă pentru a ajunge la rezultate foarte bune. Cred cu tărie că este necesar ca profesorii să iasă din sfera meditațiilor „la negru”. Vremurile se schimbă, iar noi ca profesori, trebuie să ne adaptăm și înainte de toate, așa este corect, să facem acest lucru în mod transparent, legal și asumat.
Parcursul elevilor este destul de bine definit chiar din perioada când vin la centru. Sunt determinați, hotărâți, știu ce vor de la viitorul lor, iar acest lucru nu poate decât să o bucure pe Georgiana. Ea îi încurajează să se întoarcă acasă, în România, și să încerce să construiască și aici un viitor. Cu toate acestea, privind dintr-o altă perspectivă, îi înțelege și pe cei care aleg să nu se mai întoarcă.
Trăim într-o eră a globalizării și contează mai mult că tinerii își urmează visul și creează valoare, oriunde s-ar întâmpla asta.
Este nevoie ca sistemul de învățământ din România să fie regândit, pentru că este important să ai o temelie solidă pe care să poți apoi construi ceva sănătos, mi-a mărturisit Georgiana.
Mai mult, ea nu dorește să aducă critici la adresa sistemului, ci să sublinieze câteva aspecte esențiale, mai ales din prisma experienței de peste 20 de ani la catedră.
Elevii își doresc mai multă libertate: să poată alege subiectele care îi pasionează și care consideră că le vor fi de folos în viitor, să beneficieze de metode de predare inovative, similare celor din țările pe care le admiră, și să aibă acces la mentori adecvați, care să le șlefuiască mințile și să le stimuleze curiozitățile.
Pentru Georgiana, o femeie puternică este cea care investește timp și efort în mod constant în evoluția și dezvoltarea sa personală și profesională. Este dedicată să-și îmbunătățească abilitățile, să-și depășească limitele și să își atingă potențialul maxim în fiecare aspect al vieții sale.
Estee Lauder spunea: „Nu am ajuns acolo dorindu-mi asta sau sperând, ci muncind pentru asta”.
Procesul transformării în femeie a început când a plecat din casa părinților pentru a urma cursurile Facultății de Matematică.
Înfruntarea lumii pe cont propriu este un duș rece pentru fiecare dintre noi și ne forțează să ne găsim identitatea, a mărturisit ea. Pe măsură ce timpul a trecut, a înțeles mai bine cine este și ce vrea.
Georgiana le sfătuiește pe tinere să-și folosească intuiția și să învețe să nu depindă de nimeni.
Îmi amintesc de un citat al Madonnei: „Sunt puternică, ambițioasă și știu exact ce vreau! Dacă asta mă face o scorpie, e în regulă.”
© Copyright 2021 Georgiana Popovici - Logo1.ro