Cum se pregătesc elevii care vor să intre la universități din străinătate. Se pare că sunt mulți care vor și mulți care pleacă. Cea mai bună veste din treaba asta e profa de mate. Picior peste picior, să stai comod. Interviu.
Nu citești din mers. O să te freci la ochi pe parcurs, fiindcă e destul de fain articolul și cu niște Numivinesăcred printre rânduri. Femeia e în București, matematica e viața ei. Duce copiii la biliard, le dă pizza și face meditații cu chitanță. Dar nu numai de asta ne place de ea, hai să vezi.
Paranteză scurtă înainte să încep: Profa de bio, care m-a pregătit pentru admiterea la facultate. În timp ce toți colegii mei de liceu făceau din clasa a 10-a pregătire cu profi de facultate din Cluj și drumuri la 2 săptămâni pe bani grei, Mirunica voastră s-a hotărât în clasa a 12a că hop și ea! Medicină Dentară a zis cineva? Nu că era târziu, ceasul al doișpelea trecuse de 2 ani.
Și mă întâlnesc cu o fată de la mine din liceu. Pur întâmplător, poate cum citești acum acest articol și tu. Fata intrase cu 10 curat. La Medicină Dentară în Sibiu, e drept. Eu voiam la Cluj, dar nu asta e cel mai important. Ci felul în care a vorbit despre profa cu care s-a pregătit. Luminițele din ochi! N-am cerut alte detalii decât numărul doamnei de telefon.
Nici nu știu dacă mai profesa pe atunci, fusese profă de bio la un liceu din Sibiu. Colegii mei și-au pus mâinile-n cap când au auzit. Eram singura elevă pe care o pregătea. Dar cum a fost profa asta a mea! Fix ce trebuia! Mai mult decât o profă, a fost coachul meu! În capitolul sistemul nervos, includea și sfaturi de amor. Și am intrat la Medicină Dentară în Cluj printre primii la buget. In your face! Ce spun e că nu numai materia în sine contează, ci și felul în care e transmisă către elev.
Revenind la Georgiana Popovici, profa de mate din București care face meditații cu copiii care vor să intre la universități din străinătate.
Multă lume o întreabă. În primul rând, zice că e meritul copilului, nu al ei. Dar nu mai avem 5 ani, știm ce diferență majoră poate face un coach profesionist. De asta marii campioni au mari antrenori.
Nu era un tocilar sau un copil de 10 exclusiv, zice profa. Dar a făcut ceva neașteptat, într-adevăr diferit de toți ceilalți.
Ce?
În seara de dinainte de examen, n-a exersat deloc la matematică, doar a citit ce le-a dat ea ca tips and tricks de-a lungul pregătirii. Toate ponturile, sfaturile, secretele el și le-a notat într-o agendă și, înainte de examen, asta a făcut. A citit tot.
Mi-a explicat că la aceste examene întrebările sunt grilă și că nu e vorba doar despre matematică. Ci despre matematică la o anumită viteză. Dacă ar avea 10 ore la dispoziție, până la urmă copiii le-ar rezolva. Dar ei au 35 de minute în total, 1 minut și jumătate pe întrebare. Copilului îi ia aproximativ 30 de secunde doar să citească și să înțeleagă enunțul.
”Îi învăț cum să elimine din ochi 2 variante. Și să rămână cu restul de două. Ca la jocurile alea, fifty/fifty, sună un prieten. Întâi elimini la prima vedere A și C, să zicem, apoi alte tips and tricks, să alegi între B și D”, zice dr. Georgiana Popovici.
E povestea vieții mele. Cu 5 mâini și 7 servitoare, cu 30 de ore în loc de 24, aș fi the Kingoftheworld. Dar fă Rai din ce ai. Cu resursele pe care le ai.
Pentru examen, înțeleg că e un antrenament mental intens. Într-un fel, ca-n viață. Cunoști un om și știi cumva dacă nici nu vrei să ai de-a face cu el sau dacă-i dai totuși o șansă.
Într-o zi și-a dus elevii la biliard. Le-a explicat în felul ăsta funcția modul, care eu nu mai țin minte ce-nseamnă, probabil nici tu, dar când s-au întors, toți știau s-o deseneze, că e în formă de V. Înțeleseseră perfect, iar la test toți din clasă au știut.
E important să vezi partea asta practică. Și eu le-am explicat copiilor matematica s-o înțeleagă ei: e importantă pentru hotelurile all inclusive. Acolo e o socoteală: câți oaspeți, câtă mănâncă, cât aruncăm, ce cumpărăm, cât costă personalul, câți angajăm, ca să se poată. Matematica o rezolvă pe asta.
Altă chestie la care nu m-aș fi gândit: profa a zis că nu aduce copii de același nivel la aceeași masă, fiindcă a observat că apare competiția între ei. Și că le e rușine de ceilalți să mai întrebe o dată, iar ea vrea să se asigure că fiecare copil a înțeles perfect. Dacă îi amestecă pe ani diferiți sau capitole diferite, copiii nu au treabă unii cu alții și nu se jenează să pună cele mai banale întrebări.
Am întrebat-o care-s cele mai importante etape de care să ne îngrijim că nu sar copiii noștri peste ele. A zis că sunt mai multe, dar clasele a 7-a și a 8-a sunt foarte importante.
Profa zice că ea n-are copii și nu vorbește decât din perspectiva de dascăl, dar, din ce a observat, un echilibru e ideal. Nici să nu te intereseze (ca părinte) ce face copilul la școală, dar nici să te interesezi în locul lui de teme.
Și-acum, ca să n-o înnebunim pe profă cu întrebări, vreau să știi că programul ei este unul de nișă. Nu pregătește copii pentru Evaluarea Națională și BAC, ci îi pregătește în limba engleză pentru:
SAT,
A levels, AS levels sau GCE A-Levels
Bacalaureatul Internațional
și GMAT, adică cei care vor să facă un MBA pe matematică.
Ne-am zis pe nume din prima și m-am referit la ea fără formalități, dar e bine să știi că profa e dr. Georgiana Popovici. Are doctorat în statistică și peste 20 de ani de experiență la catedră. A predat la Universitatea București, catedra de Statistică, timp de 14 ani.
În același timp, a început să predea și la licee private, pentru că acolo se cere materia pe care ea o stăpânește la nivel de excelență: matematică și statistică în limba engleză, nivel de dificultate cerut la examenele de mai sus.
”E o engleză tehnică ce nu se predă în școala românescă, nu e o engleză literară”.
Exemplu:
”Ai un element ”more than”. În engleză, toată lumea știe că ”more than” înseamnă ”mai mult de”. Dar în statistică, nu e așa simplu. Sunt tot felul de traduceri, pe care, dacă nu ești în domeniu, nu le știi.” – dr. Georgiana Popovici.
Centrul ei de pregătire este în București, zona Piața Muncii, copiii trebuie să meargă fizic (face și online, dar preferă față-n față)
2 ore fizic 300 de lei,
online 400 de lei.
Părinții primesc factură și pot plăti cu cardul sau prin transfer. Profa are firmă, plătește taxe în regulă la stat.
Poate fi contactată aici.
Cine vrea să facă această pregătire ar fi ideal să înceapă de prin clasa a 10-a. ”Dacă e cineva foarte bun, va intra și dacă începe pregătirea dintr-a doișpea, dar dacă e cineva cu goluri, deja ar fi bine să înceapă mai devreme.”
Ce să mai zic? Lumea arată total altfel decât pe vremea când eram noi elevi. Mate, pizza, biliard și Numivinecred în cel mai deștept mod.
© Copyright 2021 Georgiana Popovici - Logo1.ro